Vopsitul acasă – reguli pentru vopsirea părului, de care trebuie să ții cont 

Vopsirea parului acasa

Din ce în ce mai multe femei aleg să își vopsească părul acasă, din lipsa timpului, pentru că doresc să economisească bani sau pentru că, pur și simplu, este o activitate pe care preferă să o facă singure. Însă, înainte de a începe, este bine să știi că vopsirea părului acasă este o activitate destul de complicată și că trebuie să ții seama de o mulțime de reguli, pentru a obține culoarea dorită, fără a deteriora părul.

Dacă nu ai mai făcut acest lucru și nu vrei să dai greș, poți cere chiar ajutorul unei persoane care este obișnuită să facă acest lucru și care te poate învăța câteva trucuri folositoare, începând de la cele mai potrivite mărci de vopsea până la tehnica de combinare și de aplicare.

  • Ce branduri sunt potrivite pentru vopsitul acasă
  • Cum alegi culoarea de păr potrivită
  • Care sunt accesoriile necesare și pașii vopsirii părului
  • Sfaturi pentru aplicarea corectă a vopselei de păr

vopirea-parului-acasa-1

Ce branduri sunt potrivite pentru vopsitul acasă

Probabil cea mai dificilă etapă a vopsitului acasă este alegerea vopselei potrivite. Există pe piață o mulțime de produse pentru colorarea părului, cu formule variate și nuanțe diverse, din care să alegi exact ceea ce îți dorești.

În funcție de formulă, există vopsea de par cu sau fara amoniac. Este important să știi că vopseaua ce are în compoziție amoniac este mult mai rezistentă în timp. Există, însă, și persoane care sunt alergice la această substanță, iar pentru acestea, există alternativa monoetanolaminei, un compus care nu afectează firul de păr și nu irită ochii sau pielea.

Orice schimbare de look începe cu nuanța potrivită a părului. Pentru a te bucura de rezultate ca la salon, ai nevoie de o vopsea de calitate și de oxidantul potrivit. Poți alege vopsea de păr de la branduri cunoscute, permanentă sau semipermanentă, însă este important să fii atentă nu doar ca nuanța să fie cea dorită, ci și ca brandul pentru care ai optat să fie unul de încredere, pentru ca părul să nu se deterioreze.

Cu produsele potrivite și o tehnică de aplicare corespunzătoare, poți avea un păr frumos și sănătos, ca la salon, fără a depune foarte mari eforturi. Este recomandat să citești cu atenție instrucțiunile produsului, înainte de a îl cumpăra și aplica pe păr, pentru a te asigura că este cel mai potrivit pentru tine.

Vopselele de păr disponibile pe piață se adresează atât femeilor care doresc o variantă clasică, permanentă, cu amoniac, cât și celor care preferă vopseaua semipermanentă sau o soluție mai delicată cu firul de păr.

Cum alegi culoarea de păr potrivită 

Dacă dorești să schimbi culoarea naturală a părului sau să ascunzi câteva fire albe, poți face acest lucru foarte ușor, cu ajutorul vopselei de păr de calitate. Însă este important să știm că nu toate culorile care ne plac se și potrivesc trăsăturilor feței noastre sau nuanței tenului.

Pentru a fi sigură că alegi o culoare de păr care ți se potrivește, este recomandat să ții cont de nuanța tenului, de culoarea ochilor, de trăsăturile feței și de personalitatea ta.

Negru

În general, această culoare se potrivește foarte bine persoanelor care au tenul alb și ochi negri, albaștri sau căprui. Negrul este o culoare care poate scoate în evidență, prin contrast, toate micile imperfecțiuni ale pielii, așa că nu este recomandată dacă ai un ten cu probleme.

Există, de asemenea, și varianta de a alege o vopsea neagră cu reflexii albastre, roșii sau violet, care vor crea un aspect interesant.

Roșcat

Roșcatul este o culoare destul de pretențioasă, care este potrivită unei persoane volubile, extrovertite, mai ales dacă vorbim despre un roșcat aprins.

Nuanțele de roșu arămiu se potrivesc femeilor cu un ten în tonuri mai calde, în timp ce roșcatul intens este recomandat persoanelor cu un ten foarte alb, ușor rece, însă nu palid.

Blond 

Blondul este o culoare destul de greu de obținut, mai ales dacă dorești să treci la aceste nuanțe de la o culoare închisă, fiind nevoie de decolorare. Pentru a masca rădăcinile și pentru a colora toată lungimea părului, acesta trebuie îngrijit și înainte, și după vopsire, cu produsele potrivite, iar vopseaua este important să fie cât mai puțin dăunătoare.

Poți opta pentru o mulțime de nuanțe de blond: cele argintii sunt potrivite pentru un ten deschis, iar blondul auriu sau șuvițele roz foarte deschis se potrivesc persoanelor cu o nuanță mai închisă a tenului. 

Castaniu 

Castaniul este una dintre cele mai întâlnite culori de păr, pentru că nuanțele castanii sunt potrivite cu majoritatea tipurilor de ten.

Castaniul deschis se potrivește cu un ten mai cald, iar pentru tenul închis, sunt potrivite nuanțele de castaniu mai rece.

În alegerea vopselei de păr, contează foarte mult culoarea tenului. Pentru femeile care au tenul măsliniu, se potrivesc nuanțele de negru abanos, șaten închis sau ciocolatiu, iar pentru cele care au tenul deschis, sunt potrivite și culorile deschise: blond, roșcat, auriu sau șaten deschis.

vopirea-parului-acasa-2

Care sunt accesoriile necesare și pașii vopsirii părului 

Pentru a obține cele mai bune rezultate atunci când te vopsești acasă, ai nevoie, pe lângă vopseaua și oxidantul potrivit, de câteva accesorii care te vor ajuta să termini treaba mai repede și mai ușor:

  • Un bol de sticlă sau din ceramică, în care să prepari vopseaua. Nu sunt recomandate bolurile din metal, pentru că acestea ar putea oxida vopseaua înainte de aplicarea pe păr;
  • O pereche de mănuși, pentru a nu te păta pe mâini. Acestea se află în pachetele de vopsea, în general, însă, dacă folosești o vopsea profesională, de la salon, este posibil să nu ai în pachet și mănuși;
  • Un pieptene des, care te va ajuta să separi mai ușor șuvițele;
  • O pensulă plată, pe care o folosești pentru a vopsi rădăcinile;
  • Un prosop sau o pelerină din plastic, pentru a proteja hainele și pielea de pe umeri, gât și spate;
  • O bonetă din plastic, pe care să o pui pe cap după ce aplici vopseaua. Aceasta are rolul de a izola vopseaua, pentru a acționa mai bine și pentru a obține culoarea dorită.

După ce te asiguri că ai la îndemână toate lucrurile necesare, trebuie întâi să îți descurci foarte bine părul și să îl umezești.

Trasează, cu ajutorul pieptenelui, o cărare dreaptă și aplică vopseaua preparată conform instrucțiunilor de pe tub, cu pensula, din față către partea din spate. Apoi, repetă operațiunea pentru fiecare șuviță.

După ce aplici toată compoziția, masează suprafața capului cu mișcări circulare, pentru ca vopseaua să se distribuie uniform.

Cu ajutorul pieptenelui des, perie părul dinspre rădăcini spre vârfuri, pentru ca vopseaua să le acopere complet.

Ține vopseaua pe păr atât cât este indicat pe cutie. Nu sta mai mult timp, pentru că este posibil să arzi firul de păr. De asemenea, nu sta mai puțin, pentru că vopseaua nu își va face efectul.

La expirarea timpului indicat, umezește puțin părul și masează bine vopseaua. Astfel, te asiguri că vei fixa culoarea pe firul de păr. La final, clătește cu apă, spală-te cu un sampon pentru par vopsit și aplică un balsam sau o mască hidratantă. 

vopirea-parului-acasa-3

Sfaturi pentru aplicarea corectă a vopselei de păr 

Pentru a obține o colorare uniformă și exact nuanța dorită, este recomandat să ții cont de câteva sfaturi și metode de aplicare a vopselei acasă:

  • Începe aplicarea vopselei din spate spre partea din față, pe șuvițe cât mai subțiri;
  • Vopseaua se aplică direct pe șuviță și este recomandat să se evite pieptănarea cu pensula;
  • În zona perciunilor și pe tot conturul feței, aplică un strat mai gros de vopsea, pentru că aceasta este zona unde firele de păr albe sunt mai multe și mai vizibile;
  • Respectă timpul de acționare recomandat de producător. Dacă lași vopseaua să acționeze mai puțin, rezultatele nu vor fi foarte vizibile, iar dacă acționează prea mult, poate deteriora părul și poate cauza iritații ale scalpului;
  • În cazul în care nuanța vopselei aplicate la rădăcină este asemănătoare cu cea de pe lungimea părului, emulsionează vopseaua pe toată lungimea părului, în ultimele 10 minute;
  • Dacă ai optat înainte pentru tehnici mai complicate de colorare (baby light, ombre), este foarte posibil să nu obții aceleași rezultate acasă. Alege o nuanță cât mai apropiată de cea mai închisă de pe păr, pentru a obține un rezultat cât mai uniform;
  • La final, respectă pașii corespunzători pentru spălarea podoabei capilare, cu produsele potrivite tipului tău de păr.

Majoritatea femeilor evită să se vopsească singure acasă, de teamă că nu vor obține o culoare uniformă sau pe cea dorită. Însă vopsirea părului acasă nu este deloc complicată, trebuie doar să ai răbdare să aplici corect și să ții cont de câteva reguli simple.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si

Fara Comentarii

    Lasă un răspuns

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Articole recomandate

    %d blogeri au apreciat: