Este dificil de spus care este cel mai bine vândut parfum din istorie, dacă te gândești că originile parfumeriei călătoresc mult în timp, tocmai în epoca egipteană și Grecia Antică. Așadar, putem să ne imaginăm că de la începutul omenirii s-au creat milioane de parfumuri. Este drept, a trebuit să mai treacă vreo câteva secole până la crearea primului parfum considerat comercial din lume. Asta se întâmpla în secolul al XVI-lea, când parfumierul italian Juan Maria Farina a creat Eau de Cologne. Însă lumea parfumeriei a luat amploare abia în secolul trecut, iar azi, cel puțin 200 de parfumuri sunt lansate anual pe piață. Printre acestea se numără și parfumuri create de celebrități care s-au alăturat industriei înfloritoare a parfumului. Descoperă, mai jos, zece astfel de parfumuri, care au supraviețuit cu succes trecerii timpului și sunt printre cele mai vândute din lume.
- Flower, Kenzo
- La Petite Robe Noire, Guerlain
- J’adore, Christian Dior
- Si, Giorgio Armani
- YSL Mon Paris, Yves Saint Laurent
- Miss Dior, Christian Dior
- Alien, Thierry Mugler
- Black Opium, Yves Saint Laurent
- La vie est Belle, Lancôme
- Boss Femme, Hugo Boss
Flower, Kenzo

Kenzo Takada a știut mereu să combine un stil asiatic foarte sobru cu originalitatea minunată de inspirație europeană. În parfumerie, Kenzo emană cu brio această încrucișare de origini, așa cum este cazul Parfum d’été, Ça sent beau sau Kenzo World. În 2000, însă, casa Kenzo prezintă un mac cum nu mai existase până atunci și un parfum ce va inventa o lume nouă. Flower by Kenzo se dorește a fi macul roșu care iese din betonul gri al orașelor, pentru a ne lumina viața de zi cu zi. Alberto Morillas este vinovatul pentru parfumul ce va recrea floarea preferată a lui Kenzo Takada. Flower Eau de Parfum este mai întâi picant, spumant, datorită măceșului și coacăzelor negre, apoi te inundă cu aroma unor flori magnifice, uneori delicate, alteori solare sau pudrate, violetă, trandafir și iasomie. Vanilia și moscul alb încheie acest frumos buchet cu o dulceață intensă.
La Petite Robe Noire, Guerlain

La Petite Robe Noire exista deja încă din 2009, dar a fost vândut exclusiv de buticurile Guerlain. Odată cu succesul incredibil al acestei compoziții, casa Guerlain alege ca parfumul să fie reprelucrat de către parfumierul său desemnat, Thierry Wasser, și să îl lanseze pe scară largă, în 2012. Încă de la începuturile sale, La Petite Robe Noire a avut un succes uriaș și, de atunci, fie prin sticla originală, fie prin diferitele sale variante, nimic nu o poate detrona din topul celor mai vândute parfumuri. Floral fructată, La Petite Robe Noire își schimbă, uneori, rochia, dar niciodată faima și prezintă o compoziție parfumată ce ne amuză cu modernitatea vișinelor, bergamotei și migdalelor, apoi devine spumantă și dulce prin notele de trandafiri, ceai și lemn dulce, pentru ca, la final, să te surprindă prin profunzimea aromelor de patchouli, tonka, anason și stânjenei. E un parfum ce emană puterea tradițiilor Guerlain, celebrele arome de cireșe, zmeură și lemn dulce fiind semnătura inconfundabilă a tuturor variantelor ulterioare ale minunatei La Petite Robe Noire.
J’adore, Christian Dior

Casa Christian Dior a știut, încă de la începuturile sale în parfumerie, cum să se adreseze femeilor. Desigur, cu flori! Dacă Miss Dior întruchipa dulceața bobocilor, iar Poison livra flori otrăvitoare, J’adore vine, în 1999, cu flori solare, delicate, iar sticla originală a acestuia reușește și azi să cucerească inimile femeilor de pretutindeni. Compus de Calice Becker, prețiosul J’adore te seduce cu acordurile lui verzi și fructate. Se deschide cu o adiere de mandarine, pepene și bergamotă, apoi te coboară spre notele de piersică, prune, iasomie, trandafiri și tuberoze, iar la final, aduce notele de pădure și lemn, cu cedru și mure. Moscul alb și vanilia oferă o profunzime nouă și voluptoasă, unui parfum somptuos.
Descoperă top 7 parfumuri de dama cu note fructate care cu siguranță îți vor încânta simțurile olfactive.
Si, Giorgio Armani

Giorgio Armani nu a încetat niciodată să aducă laude Italiei sale natale și femeilor ei, ce-și apără cu ferocitate libertatea, de o senzualitate intensă. Parfumul a fost lansat în 2013 și este un tribut parfumat adus frumoasei Mediterane și femeilor ce se bucură din plin de viață, cu încredere și bunăvoință. Însuși Giorgio Armani spunea: „Armani Si este omagiul meu adus feminității moderne, un moment irezistibil de grație, putere și spirit de independență”. Astfel, parfumul se dezvăluie prin note de frezie și trandafiri delicați. Frumusețea atemporală a acestor flori este completată de note moderne de coacăze și vanilie, urmate de adâncimi carnale, moi, de lemn și patchouli.
Calitatea si personalitatea unui parfum sunt influentate de aromele pe care le contine, dar si de persistenta. Descopera care sunt cele mai persistente parfumuri pentru barbati.
YSL Mon Paris, Yves Saint Laurent

Între casa Yves Saint Laurent și Paris se leagă o poveste de dragoste care a rezistat de-a lungul anilor. Pasiunea stilistului pentru Orașul Luminii a inspirat deja un prim parfum, Paris, lansat în anii ‘80. În 2016, Mon Paris reafirmă legătura unică a creatorului cu acest oraș, printr-un parfum floral și pasional. Yves Saint Laurent reușește să prezinte din nou Parisul său mult iubit, făcându-l mai misterios și mai intens ca niciodată, cu acorduri florale, pudrate de o senzualitate absolută. Astfel, Mon Paris emană prospețimea citricelor și a bergamotei, a florilor de iasomie și de portocal, apoi ne scaldă în note pasionale de cedru, mușchi și mosc alb, iar la final, ne încântă simțurile cu aromele de caramel și vanilie. Mon Paris Eau de Parfum „este destinat unei femei pasionale și libere, care simte ce este iubirea, efectele pe care le poate avea, precum și o formă de spontaneitate în relația ei cu acest sentiment”, afirma Yves Saint Laurent.
Miss Dior, Christian Dior

Când casa marelui stilist Christian Dior a ales să ofere un prim parfum, a fost, cumva, firesc ca acesta să exprime la joie de vivre a colecției sale de succes, New Look. Acest flacon floral, născut în 1947, primește numele Miss Dior. În ciuda succesului incredibil cunoscut de Miss Dior și în noul mileniu, casa Dior alege să îl modernizeze în 2011, cu Miss Dior Chérie. Însă Chérie a fost rapid abandonată și avea să devină Miss Dior, pur și simplu. În 2012, casa s-a întors, mai intens ca oricând, cu Miss Dior Le Parfum. Poate că numele s-a schimbat de-a lungul vremii, dar compoziția lui florală, lemnoasă este la fel de intensă și iubită de femei și acum. Miss Dior Le Parfum emană frumusețea atemporală a notelor de trandafir, flori de portocal și iasomie, cu sclipiri de citrice și profunzimea delicioasă a aromelor de patchouli, vanilie și chihlimbar.
Alien, Thierry Mugler

Thierry Mugler a reușit să revoluționeze industria parfumurilor din anii ‘90 cu primul parfum gourmet din istorie, Angel. După un succes atât de mare, cum s-ar mai fi putut reînnoi? Oferind un parfum total diferit, cu un univers unic, spectaculos. Și așa s-a născut Alien, în 2005. Este Alien o femeie ireală sau, poate, o alegorie a unei feminități multiple, cu cele trei fețe ale ei, așa cum și-au dorit Dominique Ropion și Laurent Bruyère, două mari talente ale parfumeriei moderne? Alien Eau de Parfum dezvăluie mai întâi o față florală, cu aromă proaspătă de mandarină, și apoi o a doua, marcată de frumusețea solară a florilor de portocal și a iasomiei de Sambac. Și, în cele din urmă, ne arată fața ei pudrată, prin notele exotice de lemn de santal și ambră albă – un parfum ce te învăluie într-un voal senzual și profund.
Black Opium, Yves Saint Laurent

Yves Saint Laurent nu este un stilist care dorește să treacă neobservat. Din contră, adoră să se joace cu clișeele, dar și cu o anumită ironie ce marchează spiritul marilor creații. Cu Opium, a reușit să surprindă printr-un parfum extrem de opulent, ce a cunoscut un succes uriaș în 1977 și care seduce cu notele sale orientale picante și acordurile de mandarină, iasomie și smirnă. Dar Black Opium, lansat în 2014, este la fel de seducător, cu o feminitate născută din mișcarea artistică a clarobscurului. Pentru acest parfum, casa Laurent se joacă prin notele luminoase de flori de portocal, iasomie și pere, combinate cu măiestrie cu umbrele misterioase și senzuale de piper roz, cafea, cedru și patchouli. O simfonie clarobscură, care nu încetează să zguduie clișeele parfumate.
La vie est Belle, Lancôme

Nu e doar una dintre cele mai renumite case de cosmetice franțuzești, Lancôme este și una care a știut să ofere femeilor parfumuri vesele și optimiste. Trésor, Poème și, acum, La Vie est Belle ne seduc prin acordurile lor feminine și elegante și cu reclamele lor somptuoase, cu mesaje mereu optimiste. Compoziția acestui parfum extraordinar, lansat în 2012, face parte din rețeta succesului său. La Vie est Belle Eau de Parfum se deschide cu arome fine de flori de portocal, iasomie și coacăze negre. Prinde adâncime cu notele de stânjenei și mosc alb, pentru ca, la final, să devină gourmet și catifelat, cu arome de praline și vanilie.
Boss Femme, Hugo Boss

Lansat de casa Hugo Boss, în 2006, Boss Femme Eau de Parfum este radiant, rotund, delicat. Este un parfum evocator, cu accente catifelate, misterios ca un secret, de o feminitate aparte, generoasă, strălucitoare. Începe cu note de vârf luminoase și pline de viață, de mandarină și frezii, apoi te învăluie cu mirosul iasomiei de Madagascar și al crinului oriental, pentru ca, la final, să aducă o adiere lemnoasă pudrată de mosc, arbore de ceai și ambră. Rezultatul este imaginea femeii de astăzi, împăcată cu feminitatea ei, activă și senină, puternică și captivantă, pe cât de grațioasă, pe atât de hotărâtă.
Alternativ sau clasic, poetic sau melodic, seducător, adorat sau condamnat, parfumul nu și-a pierdut niciodată, de-a lungul mileniilor, aura de fascinație. Produs prețios, de lux, prezent în toate societățile, parfumul este, astăzi, un adevărat martor al evoluției obiceiurilor oamenilor de-a lungul istoriei.
👉Descoperă AICI care sunt cele mai potrivite parfumuri pentru vară
Astfel, un miros plăcut influențează starea de spirit și, din acest motiv, tendința este de a căuta acele produse care să aibă un parfum potrivit cu personalitatea fiecărei persoane. Dacă te-ai familiarizat cu un anumit miros, îți dorești să fie alături de tine mereu, cum ar fi la un drum lung cu mașina. Poți să aspiri la acest lucru, prin alegerea unui odorizant auto cu parfumul pe care îl îndrăgești.
Sursa foto: Shutterstock
Fara Comentarii