Dacă îți dorești suspans, sunt puține lucruri care îți pot satisface această nevoie mai bine decât un roman psihologic. O carte bună îți face inima să bată mai repede și să întorci cu viteza luminii paginile, iar în același timp, să tresari la scenele care urmează.
Indiferent că citești un roman psihologic într-un fotoliu comod, cu o ceașcă de ciocolată aproape, sau sub o pătură moale, experiența va fi una pe care îți vei dori să o repeți. Mai jos, sunt câteva dintre cele mai captivante romane psihologice.
- Pacienta tăcută – Alex Michaelides
- Crima perfectă vol. 3. La un pas de moarte – Holly Jackson
- Până nu se răcește cafeaua – Toshikazu Kawaguchi
- Apă proaspătă pentru flori – Valérie Perrin
- Fecioarele – Alex Michaelides
- Camera secretă – Emily Gunnis
- Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări – Igor Bergler
- Enigma camerei 622 – Joël Dicker
- Fata de pe peron – Samantha M. Bailey
- Ușa ferecată – Ruth Ware
Pacienta tăcută – Alex Michaelides
„Pacienta tacuta” este romanul de debut al autorului englezo-cipriot Alex Michaelides. Romanul este pe cât de captivant, pe atât de interesant.
Alicia Berenson are o viață aparent perfectă. O pictoriță renumită, căsătorită cu un fotograf de modă, Alicia locuiește într-o casă impunătoare, într-o zonă deosebită din Londra. Totul se schimbă în momentul în care soțul ei, Gabriel, vine acasă mai târziu, iar Alicia îl împușcă de cinci ori. După aceasta, rămâne tăcută mulți ani la rând.
Lipsa explicațiilor adâncește misterul și face din pictoriță o celebritate a presei mondene. Prețul tablourilor sale crește, iar Alicia este internată la un spital psihiatric din nordul Londrei. În scenă intră psihoterapeutul Theo Faber, care este dispus să renunțe la multe pentru a afla adevărul, chiar dacă acesta îl poate distruge.
Cartea a fost lansată concomitent în 38 de țări, la începutul lui 2019, și a primit multe reacții pozitive. Echipa de producție a lui Brad Pitt lucrează deja la ecranizarea romanului.
Autorul Alex Michaelides s-a născut în Cipru, dintr-un tată cipriot și o mamă britanică. A studiat literatura engleză la Cambridge, după care a aprofundat psihoterapia. Romanul este inspirat, pe alocuri, din experiența sa într-un spital de psihiatrie pentru adolescenți.

Crima perfectă vol. 3. La un pas de moarte – Holly Jackson
Deși al treilea din serie, volumul „Crima perfecta vol. 3. La un pas de moarte” poate fi citit și de sine stătător, oferind aceeași atmosferă specifică romanelor psihologice.
Pip se pregătește pentru facultate, dar este bântuită în continuare de investigațiile sale. Deși primește în continuare amenințări în urma podcastului său despre crime adevărate, tânăra remarcă un mesaj mai ciudat, ce revine iar și iar. Acesta îi spunea „Cine o să te caute când tu vei fi cea dispărută?”.
În scurt timp, amenințările de acest fel se înmulțesc, iar un necunoscut începe să o hărțuiască. Investigând cazul său, Pip descoperă o legătură între urmăritor și un criminal în serie, închis în urmă cu șase ani. Ea este singura care îl crede nevinovat, iar poliția nu dorește să redeschidă investigația. Dacă nu găsește dovezi cu privire la faptele criminalului, Pip riscă să devină următoarea victimă.
Autoarea seriei „Crima perfectă” a început să scrie la o vârstă fragedă și a finalizat primul roman, nepublicabil, la 15 ani. Seria a fost premiată și apreciată la Goodreads Choice Awards, YA Book Prize, Barnes and Noble Best Books of the Year.

Până nu se răcește cafeaua – Toshikazu Kawaguchi
Dacă îți plac romanele psihologice japoneze, sigur și „Pana nu se raceste cafeaua” va fi pe placul tău.
În centrul romanului se află o cafenea cochetă din Tokyo. Clienții sunt mereu aceeași, ocupă aceleași locuri și comandă același tip de cafea. Liniștea și gustul cafelei nu sunt singurele lucruri care îi atrag pe această alee dosnică.
Această cafenea oferă o experiență cu adevărat extraordinară: așezându-te pe un anumit scaun, te poți întoarce în timp. Totuși, există câteva reguli. Trebuie să bei cafeaua până se răcește. În caz contrar, rămâi blocat în afara timpului. A doua regulă este că orice ai face în trecut, acest lucru nu afectează prezentul.
Totuși, de ce aleg personajele să se întoarcă în trecut? Prin schimbarea unui moment sau a unui gest, ajung să vadă altfel prezentul și să prețuiască mai mult oamenii și însăși viața. În acest context, într-un fel, se schimbă viitorul. Momentele psihologice țin de povestea fiecărui personaj în parte.
Autorul Toshikazu Kawaguchi este un producător de teatru și dramaturg. „Până nu se răcește cafeaua” a fost, inițial, o piesă de teatru, care a câștigat premiul cel mare în cadrul Festivalului Suginami Drama. Există inclusiv o adaptare cinematografică, apărută în 2018, iar în 2021, s-a decis adaptarea romanului într-un serial.

Apă proaspătă pentru flori – Valérie Perrin
„Apa proaspata pentru flori” are o poveste incitantă încă din primele pagini. Violetta Toussaint administrează un cimitir dintr-un orășel din Burgundia. Groparii, îngrijitorii, preotul și alți vizitatori trec prin biroul ei, pentru a se elibera de lacrimi, într-o companie plăcută.
Petrecându-și zilele între confidențe când amuzante, când mișcătoare, viața lui Violette se schimbă, odată ce, în cimitir, vine un polițist din Marsilia. Acesta insistă să împrăștie cenușa mamei sale peste mormântul unui necunoscut.
Acest gest neobișnuit o bântuie pe Violette, iar pe măsură ce acțiunea începe să se închege, aflăm și despre legătura misterioasă dintre cei doi, precum și despre trecutul neobișnuit al lui Violette.
Autoarea Valérie Perrin lucrează ca fotograf de platou și scenarist, în Franța. Romanul său de debut, „Duminicile iubirilor pierdute”, a obținut peste 10 premii, fiind tradus în italiană și germană. „Apă proaspătă pentru flori” a devenit rapid un bestseller, fiind tradus în peste 30 de limbi.

Fecioarele – Alex Michaelides
„Fecioarele” este al doilea roman al autorului Alex Michaelides. Volumul îmbină elemente de psihologie cu mitologia greacă, obsesie și crimă.
Mariana Andros este o psihoterapeută respectată, dar cu o viață interioară tumultuoasă. Odată ce o apropiată este găsită moartă la Cambridge, Mariana îl bănuiește pe Edward Fosca, un profesor de tragedie greacă, adorat de toată lumea. Acesta este și liderul unei societăți secrete, cunoscute sub numele de „fecioarele”.
Apariția unui nou cadavru îi întărește credința că Edward este vinovatul, însă obsesia femeii pare a scăpa de sub control. Acest lucru începe să îi afecteze credibilitatea și relația cu apropiații.
Romanul a fost publicat în vara anului 2021 și a debutat pe locul 2 în topul bestsellerurilor realizat de New York Times.
Pe lângă cele două romane, Alex Michaelides a lucrat la scenariul thriller-ului The Devil You Know, în care apar Jennifer Lawrence și Rosamund Pike.

Camera secretă – Emily Gunnis
„Camera secreta” este un thriller psihologic captivant și emoționant despre două familii și secretul care le unește.
Povestea debutează la o petrecere de Anul Nou, în anul 1969. Familia Hilton petrece la Conacul Tiselor, când fiica lor dispare. Toată lumea îl crede responsabil pe Bobby, fiul fermierului din vecini. Deși susține că este nevinovat, Bobby este trimis la o școală de corecție.
Timpul trece și în scenă intră Willow James, care dezvoltă un proiect imobiliar în Parcul Tiselor și află un secret despre acest domeniu. Pe măsură ce se documentează cu privire la Parcul Tiselor, începe să descopere numeroase nedreptăți. Cele două familii, Hilton și James, pot cauza mari suferințe, dacă Willow nu ia măsuri.
Emily Gunnis a studiat Jurnalism, Film și Radiodifuziune, după care a lucrat pentru BBC și apoi ca asistent personal, până când a debutat cu romanul „Fetița din scrisoare”, care a vândut sute de mii de exemplare și a fost tradus în 17 limbi.

Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări – Igor Bergler
„Minciuna lui Michelangelo. Catedrala in flacari” este cel mai recent roman semnat de Igor Bergler.
Asasinarea unui număr în continuă creștere de cardinali la Roma aduce îngrijorarea Vaticanului. Execuțiile ritualice nu au loc doar în Cetatea Eternă, ci și în Mexic, iar în spatele lor pare a sta un document secret, descoperit de Michelangelo, în urmă cu peste 400 de ani.
Profesorul Charles Baker, venit în vizită la rudele sale nobiliare din Palmanova, și detectivul Columbus Clay ajung în centrul acestei conspirații.
Igor Bergler este cunoscut drept cel mai vândut scriitor din ultimii 30 de ani. Cărțile sale, „Biblia Pierdută” și „Testamentul lui Abraham” au avut sute de mii de cititori.

Enigma camerei 622 – Joël Dicker
„Enigma camerei 622” este un roman psihologic fascinant, care îmbină istoria cu thrillerul și fantezia cu realitatea.
Într-o noapte aparent banală de decembrie, are loc o crimă la Palace de Verbier, din Alpii elvețieni. Anchetatorii nu descoperă criminalul. La mulți ani distanță, un scriitor își petrece concediul în același hotel în care s-a petrecut crima. În scurt timp, devine obsedat de cazul nerezolvat. Ce s-a petrecut, de fapt, în camera nr. 622?
Suntem purtați prin inima orașului natal al autorului, Joël Dicker, prin imprevizibil și jocuri de putere, trădări, gelozii și lovituri sub centură, într-o Elveție mai animată decât ne-am aștepta.
Acesta este al cincilea roman al autorului și a fost cel mai vândut volum în anul 2020 în Franța, cu peste 450.000 de exemplare.
Joël Dicker este cunoscut drept redactorul-șef al revistei La Gazette des animaux, unde a promovat protejarea animalelor din Elveția. A studiat dreptul la Universitatea din Geneva și a început să se remarce pe plan literar începând cu anul 2012, cu romanul „Ultimele zile ale taților noștri”.

Fata de pe peron – Samantha M. Bailey
„Fata de pe peron” este un roman încărcat de suspans. Morgan Kincaid se întoarce de la serviciu, ca în orice zi. O femeie o roagă să îi țină bebelușul. În acest timp, se aruncă în fața trenului.
Morgan nu știe cine este această femeie și de ce a recurs la acest gest disperat. Morgan nu știe nici cum de această femeie o cunoaște; înainte de a muri, i-a spus pe nume.
Luată la întrebări de autorități, Morgan află că femeia se numește Nicole Markham și este CEO la o companie de produse sport. Cum nu există martori la tragedie, polițiștii o cred responsabilă pe Morgan.
Pentru a-și demonstra nevinovăția, ea începe să investigheze ultimele zile din viața lui Nicole. Când începe să pună informațiile cap la cap, descoperă că există o legătură între ea și Nicole.
Samantha M. Bailey a devenit celebră în urma publicării romanului „Fata de pe peron”, vândut în 11 țări. Al doilea roman al său, „Watch Out for Her” (Ai grijă la ea), a devenit rapid bestseller.

Ușa ferecată – Ruth Ware
„Usa ferecata” spune povestea lui Ruth Ware. Tânăra a găsit întâmplător jobul perfect: bonă internă cu un salariu uriaș.
Casa smart de lux se află în munții Scoției, iar aici locuiește familia, aparent, perfectă. Încă nu știe că totul urmează a deveni un coșmar care se va încheia cu ea la închisoare și decesul unuia dintre copii.
Mai târziu, are să îi scrie avocatului despre multitudinea de camere video din casă, erorile tehnologice ale casei smart, muzica bubuitoare care te trezea instant din somn, copiii departe de a fi cuminți, singurătatea și misteriosul Jack Grant.
Ruth Ware are un stil asemănător cu al Agathei Christie. A mai publicat romanele „Jocul Minciunii”, „Moartea doamnei Westaway”, „Într-o pădure întunecată”, „Unul câte unul”, „Femeia din cabina 10”.

Romanele psihologice sunt ca o gură proaspătă. Ne introduc într-o lume ușor diferită de a noastră și ne învăluie în mrejele lor. Dacă citești unul dintre aceste romane într-o seară ploioasă cu tunete și fulgere, senzația de suspans este amplificată. Spor la citit!
Sursa foto: Edituri, Shutterstock
Fara Comentarii