Încurajează-i pe cei mici să fie creativi și poți câștiga premii de 1 iunie, oferite de elefant.ro

activitati copii si parinti

Copiii reușesc întotdeauna să ne surprindă cu imaginația lor bogată, cu ideile pe care le au și cu modul lor de a percepe lumea, prin joc și joacă.

Nu este nimic mai mulțumitor și plin de satisfacție pentru copii decât să se poată exprima deschis și liber. Capacitatea de a fi creativ, de a crea ceva ce scoate la iveală sentimentele – reflectă trăirile interioare ale copiilor. Astfel că experiențele pe care le au cei mici în primii ani de viață pot spori semnificativ dezvoltarea creativității lor. Așadar, rolul principal în dezvoltarea creativității copiilor îl au părinții.

Creativitatea este mai degrabă un mod de a gândi, decât un talent înnăscut. Astfel că este nevoie de mult sprijin din partea părinților, de un timp de calitate cu cei mici și de un spațiu special amenajat, în care ei să-și poată pună în practică ideile și să facă ceea ce îi pasionează.  Însă, chiar dacă totul presupune mult efort, și rezultatul este unul pe măsura așteptărilor. Cu cât este mai creativ, cu atât mai mult cel mic învață să socializeze cu cei din jurul său, să caute singur soluții și să aibă încredere în el.

Creativitatea este fundamentală în procesul de învăţare şi dezvoltare a copilului tău, iar dacă te-am convins de acest lucru află că elefant.ro, împreună cu echipa “Ce se întâmplă, doctore?” sprijină inițiativele creative ale copiilor.

Prin intermediul platformei Creative Kids părinții se pot bucura de sfaturile specialiștilor în parenting și, mai ales, pot câștiga premii de Ziua Copilului, dacă acceptă provocările noastre. 

Copiii iubesc provocările creative și mai ales cadourile, astfel că premiile puse la bătaie la acest concurs cu siguranță le va aduce multă fericire prichindeilor. 

Prin această inițiativă, echipa “Ce se întâmplă doctore“ și echipa elefant.ro îi provoacă pe părinți să facă diferite activități cu micuții în această perioadă în care încă mai #stamacasa, pentru a petrece timpul într-un mod creativ. Dat fiind faptul că școlile și grădinițele s-au închis, rutina zilnică a multor copii și părinți s-a schimbat, astfel că este foarte important ca ei să aibă activități care să-i facă să se relaxeze și să învețe împreună lucruri noi.

Platformei Creative Kids i s-au alăturat Oana Ioniță și copiii săi, care au participat și ei la provocările noastre. Care sunt acestea? Ei bine, prima provocare este aceea de a desena un peisaj de primăvară din România și cea de-a doua este de a compune o poezie – folosind cuvintele: elefant, carte, casă și familie. Iar cea de-a treia provocare este una și mai interesantă, pentru că trebuie să construiești un elefant din lucrurile pe care le ai acasă. Oana Ioniță și micuții săi au ales să-l facă din prosoape, însă suntem siguri că o tu și copiii tăi o să ne surprindeți cu imaginația voastră și o să-l construiți și din alte obiecte. 

Așadar, te poți alătura și tu împreună cu cei mici la aceste provocări. Bineînțeles, le puteți alege în funcție de vârsta micuților. Iar cel mai interesant este că pe lângă distracție, puteți câștiga și premii de 1 iunie. 

Urmărește provocările lansate, încarcă în platforma Creative Kids fotografiile în care apare lucrarea dar și artiștii din spatele acesteia – tu și copilul tău – și completează formularul concursului. Odată ce lucrarea ta este postată în secțiunea “Creațiile voastre” intri automat în cursa pentru câștigarea premiilor Creative Kids oferite de elefant.ro. 

Pentru mai multe detalii, nu uita să verifici mecanismul și regulamentul concursului, pe https://creativekids.csid.ro/ce-este-creative-kids/

Te-ar putea interesa si

Fara Comentarii

    Lasă un răspuns

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Articole recomandate

    %d blogeri au apreciat: