Idei de cadouri pentru Ziua Copilului

cadouri pentru ziua copiilor

Dacă te-ai aflat măcar o dată în situația de a alege un cadou pentru Ziua Copilului, sigur ai trecut prin multe stări și multe magazine, până te-ai decis să achiziționezi ceva. E normal să fie așa. Găsirea cadoului potrivit pentru copii reprezintă o adevărată provocare, chiar și în calitate de părinte.

În general, jucăriile sunt alegerea cea mai bună pentru a le face copiilor o surpriză. Însă, deși pare simplu, alegerea unei jucării nu este nici pe departe ușoară. La acest capitol, cadourile pentru cei mici se împart, în general, în două categorii: jucării care le suscită interesul pentru câteva minute și daruri care devin jucăriile preferate. 

Dar cum poți determina ce cadou va fi un succes și care va fi uitat pe un raft? Cele mai potrivite cadouri pentru copii sunt distractive, durabile, adecvate vârstei și încurajează imaginația sau activitatea fizică. Cadoul preferat al unui copil va fi adesea unul care se potrivește cu interesele sale la un anumit moment, indiferent că este vorba de dinozauri ori de activități de îndemânare, logică sau activități sportive.

Pentru un cadou care să iasă cu adevărat în evidență și care să treacă testul celor 5 minute de atenție pe care i le va acorda prichindelul, urmează sfaturile noastre! Iată câteva idei de cadouri pentru Ziua Copilului.

  • Alegerea cadoului în funcție de grupa de vârstă
  • Cele mai populare cadouri de pe lista copiilor
  • Sfaturi pentru alegerea cadourilor ce stimulează creativitatea și învățarea

Alegerea cadoului în funcție de grupa de vârstă

În primul rând, trebuie să ții cont de vârsta copilului, atunci când alegi un cadou. Este un aspect important care poate face diferența între un cadou banal și unul excepțional. Copiii se dezvoltă extrem de rapid, iar lucrurile care îi fascinau în urmă cu un an pot să nu mai fie de actualitate. 

Atunci când alegi o jucărie pentru a o oferi, trebuie să iei în considerare vârsta și nivelul de dezvoltare al copilului.

În primul rând, verifică eticheta; majoritatea jucăriilor sunt însoțite de indicații privind vârsta potrivită. În al doilea rând, gândește-te ce știi despre cel mic. Doar pentru că prichindelul are patru ani nu înseamnă neapărat că este pregătit pentru o bicicletă pe două roți.

În al treilea rând, gândește-te la materialele din care sunt fabricate jucăriile. Alege o jucărie confecționată din materiale rezistente în locul uneia frumos colorate, dar confecționată din materiale ce se pot deteriora cu ușurință. 

De asemenea, atunci când urmează să alegi un cadou, hobby-urile tale ți-ar putea veni în ajutor. Dacă ești pasionat de bricolaj poți decora diferite obiecte cu elemente grafice îndrăgite de copii. De exemplu, pentru fetițe, un ghiozdănel cu insigne și aplicații colorate, eventual cu personajele preferate din desene, poate fi un cadou inedit și foarte apreciat.

  1. Cadouri pentru categoria de vârstă 1-3 ani

Să găsești cadoul potrivit pentru un copil de un an ar putea fi mai ușor decât crezi: este vârsta la care cutia poate fi mai interesantă decât obiectul din interior. Printre activitățile preferate se numără împingerea și tragerea obiectelor, asamblarea și dezasamblarea lucrurilor și mutarea lucrurilor în și din cutii, așa că poți alege jucării care să implice una sau multe dintre aceste activități fascinante, specifice vârstei.

De la vârsta de 2 ani, lucrurile se complică, atunci când vine vorba despre alegerea cadourilor pentru prichindei. Cei mici se află într-un proces intens de cunoaștere a lumii și de asimilare a informațiilor din exterior. Astfel, cele mai potrivite cadouri pentru această vârstă sunt cele care îi vor ajuta să-și dezvolte independența, să fie creativi și să creeze conexiuni cu lumea din jur.

Este important ca, atunci când alegi cadouri pentru un prichindel de 2- 3 ani, să cauți jucării care să se potrivească nivelului lui de dezvoltare, precum și intereselor sale. Cadourile potrivite sunt cele care îl încurajează să exploreze lumea interesantă din jurul lui. Printre ideile excelente se numără jucăriile de construcție, mașinile de tuns iarba sau camioanele în miniatură și alte jucării care îl încurajează să-și folosească imaginația și să imite activitățile pe care le vede din jur. 

▶️ Descoperă gama de jucarii interactive adaptate fiecărei categorii de vârstă și citește bucuria de pe chipurile celor mici, atunci când le oferi cadoul mult dorit!

  1. Cadouri pentru categoria de vârstă 3-5 ani

După vârsta de 3 ani, copii încep să își înțeleagă emoțiile, iar la vârsta de 5 ani, aceștia sunt capabili să și le controleze și pot deja să rezolve exerciții specifice nivelului de dezvoltare. Aceste praguri ale dezvoltării reprezintă indicii importante, care te pot ajuta să alegi un cadou. Acesta poate fi un set de construit, o tabletă interactivă cu jocuri sau o trusă specifică diferitelor meserii.

  1. Cadouri pentru categoria de vârstă 5-7 ani

În acest interval, cei mici sunt capabili să ia parte la tot felul de activități, datorită stadiului în care se află din punct de vedere fizic, emoțional și social. Abilități precum scrierea propriului nume, săriturile, cățărarea și atribuirea de roluri sunt, acum, în repertoriul lor ludic, deschizând o serie de noi opțiuni de jucării și cadouri.

Cadourile potrivite pentru această grupă de vârstă sunt jucăriile ce stimulează mișcarea în spațiu, cele care pun la încercare cogniția copilului, care ajută la dezvoltarea echilibrului și a coordonării, care încurajează jocurile de rol și cele care stimulează abilitățile timpurii de lectură.

De asemenea, este vârsta la care cei mici își pot descoperi pasiunile sportive; așadar, în funcție de interese și de preferințe, poți opta și pentru echipamente sportive.

cadouri-de-ziua-copiilor-1
  1. Cadouri pentru categoria de vârstă 7-10 ani

Vârsta de 7 ani coincide cu începerea școlii și înseamnă o etapă complet nouă, pentru cei mici. Deja nivelul lor de dezvoltare a atins un nou prag, copiii devin din ce în ce mai independenți și își manifestă personalitatea mai pregnant.

Printre cadourile potrivite pentru copiii de 7 ani se numără jucăriile care îi ajută să scrie povești, să deseneze imagini detaliate, să construiască și să creeze. Echipamentele sportive și jocurile de construcție se numără, de asemenea, printre cadourile potrivite pentru copiii de 7-10 ani.

Tot în această perioadă, copiii devin cititori mai încrezători, pregătiți să exploreze lumea prin intermediul elementelor grafice și al cărților de ficțiune și în continuare sunt fascinați de cărțile ilustrate. 

  1. Cadouri pentru categoria de vârstă 10-13 ani

La vârsta de 10 ani, copiii au atins deja o altă etapă, iar anii adolescenței sunt din ce în ce mai aproape. Copiii din această grupă de vârstă își rafinează interesele, așa că alegerea unui cadou pentru un copil de 10 ani poate fi o oportunitate de a-i aprofunda pasiunile, încurajând, în același timp, explorarea. 

Prieteniile înseamnă, de asemenea, mai mult pentru copiii de 10-13 ani, așa că este important să alegi cadouri de care să se bucure împreună cu colegii lor, cum ar fi jocurile ce presupun colaborare și lucru în echipă. Acum că învață gândirea abstractă și abilitățile de raționament, sunt pregătiți și pentru jocuri de societate mai sofisticate, nu numai în ceea ce privește tonul și subiectul, ci și stilul de joc. Poți alege jocuri care implică decizii strategice și sesiuni de joc mai lungi. Mulți copii de 10 ani pot, de asemenea, să se implice în jocuri de societate mai complicate și sunt capabili să se concentreze, să le ducă la bun sfârșit și să își dea seama singuri de eventualele greșeli.

cadouri-de-ziua-copiilor-2

Cele mai populare cadouri de pe lista copiilor

Jucăriile pot oferi ore întregi de divertisment pentru toată familia, dar și elemente educaționale, cum ar fi jocul de rol și jocul imaginativ.

Te întrebi ce jucării le plac copiilor? Dacă ai nevoie de inspirație pentru alegerea unui cadou, aruncă o privire la topul jucăriilor din 2021, pentru a vedea ce se regăsește pe lista de dorințe a copiilor. 

  1. Jucării care folosesc apa, pentru a încorpora o experiență senzorială în jocul lor. PLAYMOBIL, de exemplu, are o nouă linie de jucării pentru copii mici, cu piese plutitoare, elemente care stropesc și alte caracteristici specifice vârstei 18m+.
  2. Tocmai când credeai că jucăriile animatronice Baby Yoda nu pot fi mai bune de atât, Galactic Snackin’ Grogu vine să-ți demonstreze că te înșeli. Acesta vine cu patru accesorii (un bol cu tentacule, o prăjitură, un buton de schimbare și o lingură) și reacționează diferit, atunci când îi pui fiecare dintre accesorii în mână. Există, în total, peste 40 de combinații de sunete și mișcare.
  3. Noile mașini de jucărie cu telecomandă sunt concepute pentru a fi conduse în interior și au roți moi, care nu zgârie pereții sau mobilierul. Iar cascadoriile pe care le poți face cu ele sunt din ce în ce mai spectaculoase. De asemenea, pot sări până la 20 de centimetri în aer. Copiii pot încerca rotiri, răsturnări, căderi și ricoșeuri. 
  4. Păpușile Dream Seekers: aceste păpuși au o sarcină importantă: fiecare dintre ele are un buzunar în care copiii își pot depozita dorințele, iar zânele le vor păzi. Fiecare păpușă are propriile culori și propria personalitate, iar copiii adoră aceste jucării.
  5. Camera foto în miniatura VTech KidiZoom PrintCam nu este o cameră obișnuită. Sigur, face și fotografii, dar VTech KidiZoom PrintCam permite, de asemenea, adăugarea de efecte speciale, margini și abțibilduri digitale fotografiilor. Când selfie-ul e pregătit, apasă butonul de imprimare. O versiune alb-negru se imprimă instantaneu din partea din față a camerei. Copiii o pot folosi pentru a crea benzi desenate sau pentru a transforma fotografiile în pagini de colorat. Există, totodată, o funcție de înregistrare video și jocuri încorporate.
  6. Robotul Artie Max: această jucărie îi ajută pe cei mici să învețe cinci limbaje de codare de bază: Blockly, Snap!, JavaScript, Python și C++. Apoi, pot scrie cod pentru a-i spune lui Artie ce să deseneze. Robotul traduce codul pe hârtie, folosind senzori și recunoașterea liniilor, pentru a crea desene.
  7. Cifre magnetice: de la apariția lor, aceste jucării sunt considerate ideale pentru a-i ajuta pe cei mici să învețe nu doar cifrele, ci și culorile sau calcule elementare. De asemenea, tabla cu cifre magnetice contribuie la dezvoltarea memoriei vizuale, fiind în topul jucariilor preferate de copii, în fiecare an.
  8. Brainbox- copiii sunt fascinați de acest joc, ce poate reprezenta un cadou excelent pentru cei mici. Jocul îi ajută să-și îmbunătățească spiritul de observație și memoria și îi face să înțeleagă primele noțiuni de matematică.
  9. „Jocul de-a școala” – este un joc potrivit pentru categoria de vârstă 3+, în cadrul căruia copiii trebuie să-și echipeze ghiozdănelul. Jocul îi ajută să învețe culorile și să denumească obiectele.
  10. Setul de construcție Max Build – este ideal pentru a construi tot felul de forme și contribuie la dezvoltarea motricității fine și a creativității copilului.

Sfaturi pentru alegerea cadourilor ce stimulează creativitatea și învățarea

Pe măsură ce copiii cresc, imaginația lor tinde să ocupe un loc secund, acesta fiind modul natural al creierului de a procesa lucruri. În acest context, jucăriile și jocurile care încurajează creativitatea sau jocurile de rol permit imaginației să se dezvolte.

Pentru a alege un cadou, gândește-te la copil. Ce preferă să facă: îi place în parc, la piscină sau, în general, să petreacă timp în aer liber ori îi place să meargă la muzeu sau la bibliotecă? Este fascinat de dinozauri sau de supereroi? Gândește-te la un cadou care i-ar putea alimenta interesul și ține cont de următoarele sfaturi:

  1. Ia în considerare cadourile pe care copiii le pot împărți. Nu la propriu, ci ne referim la cadouri pe care copiii le pot folosi pentru a se juca împreună cu alți copii sau chiar cu familia, cum ar fi jocurile de societate sau puzzle-urile. Acestea vor fi utile ani de zile și pot contribui la stimularea simțului competiției, fiind potrivite și pentru copiii mai mari.
  1. Nu uita că jucăriile îi ajută pe copii să învețe. Și, adesea, tot ele sunt principalul mod în care copiii învață. Alege jucării care stimulează creativitatea și jocul liber, dar și pe cele care ajută la dezvoltarea abilităților mai „formale”, cum ar fi efectuarea calculelor, utilizarea alfabetului sau gândirea logică.
  1. Consultă părinții. Dacă urmează să alegi un cadou pentru copilul altcuiva, consultă părinții, înainte de a-l cumpăra. Este posibil ca prichindelul să dețină deja obiectul respectiv sau ca părinții să aibă obiecții. 
  1. Alege cadouri cu o durată de viață mai lungă. În societatea noastră în mare parte risipitoare, o jucărie care poate fi folosită ani de zile este extrem de apreciată. Obiectele precum jocurile Lego ori bicicletele pot fi folosite ani de zile și transmise altor copii.
  1. Nu uita de siguranță. Pe cât posibil, alege jucării care sunt fabricate din materiale durabile, fără BPA, PVC sau substanțe chimice și coloranți toxici.
  1. Dacă ai îndoieli, cumpără o carte. Aceasta este o regulă la care ne întoarcem din nou și din nou. Cărțile ocupă foarte puțin spațiu, au un „termen de valabilitate” infinit și pot fi transmise mai departe.

Așadar, urmând sfaturile noastre, ai ocazia, de Ziua Copilului, să aduci un zâmbet larg și sincer pe chipul celor mici, alegând un cadou care să-i încânte, să le stimuleze creativitatea și memoria și să le capteze atenția.

Sursă foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si

Fara Comentarii

    Lasă un răspuns

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Articole recomandate

    %d blogeri au apreciat: