Ai observat că mirosul parfumului pe care îl folosești se schimbă din momentul aplicării până seara? Nu numai în intensitate, ci și în aromele pe care le sesizezi. La început, pot fi aromele de citrice, însă peste 5-8 ore, pielea poate avea miros de santal sau de vanilie, datorită notelor olfactive variate ce compun un parfum și care au procese de eliberare diferite.
Cum recunoști notele unui parfum

Se pare că nu numai în domeniul muzicii vorbim de note, ci și în industria parfumurilor. Așa cum în muzică se spune că trebuie să ai ureche muzicală pentru a înțelege anumite piese, la fel și simțul olfactiv poate fi antrenat pentru a înțelege „chimia” unui parfum, a unei ape de toaletă sau a unei ape de parfum.
Notele de vârf
Sunt cele care conturează prima impresie. Atunci când miroși un parfum, cu siguranță există o aromă pe care o sesizezi din prima secundă. Poate fi, de exemplu, o notă de citrice, cum ar fi lămâia, bergamota, portocala, mandarina. Tonurile florale sunt și ele des întâlnite ca note de top. Chiar și celebra apă de parfum J’adore, de Christian Dior, îmbină atât aromele de citrice, cât și pe cele florale. Mirosurile de magnolie, pepene, piersică, bergamotă, mandarină sunt ușor sesizabile la scurt timp după aplicarea parfumului.
⭐️ Descopera AICI oferta pentru apa de parfum Christian Dior J’Adore
Notele de top, însă, pe cât de intense sunt, pe atât de repede se disipează. De regulă, mirosul lor durează până la evaporarea alcoolului, adică 10-15 minute.
Notele de mijloc
Odată ce notele de vârf se diminuează, pot fi remarcate cele de mijloc sau identitatea și inima parfumului. În cazul apei de parfum J’adore, de Christian Dior, poți sesiza aromele de tuberoză, prune, violete, orhidee, frezie, iasomie, lăcrămioare, trandafir. Acestea apar la un sfert de oră după ce parfumul a fost pulverizat. De regulă, la un parfum de calitate, notele de mijloc durează până la patru ore și provin din uleiuri mai grele, florale. De asemenea, pot fi note dulci, lemnoase sau mirodenii și condimente (ierburi aromate, semințe).
Notele de bază
Dacă notele de mijloc devin sesizabile la aproximativ un sfert de oră după pulverizare, cele de bază apar la jumătate de oră după aplicare și rezistă mult timp de piele. În funcție de compoziție și amestec, pot dura și 24 de ore. Așa-numitele note joase sunt cele care dau profunzime și rezistență parfumului, fiind arome grele și bogate, precum moscul – o notă de bază frecvent întâlnită. Chiar și apa de parfum Dolce & Gabbana, The One are în compoziția notelor joase moscul, la care se adaugă arome de vetiver, mușchi și ambră.
⭐️ Descopera notele apei de parfum Dolce & Gabbana, The One

De asemenea, vanilia, tutunul, ambra, santalurile, vetiverul sunt arome des utilizate ca note joase.
Care sunt principalele familii olfactive
Așa cum ai observat, notele includ diferite arome. În funcție de ingredientele folosite și de modul în care au fost combinate acestea, parfumurile se împart în mai multe categorii, cele mai cunoscute fiind următoarele:
- Parfumurile orientale – rafinate și senzuale, acestea sunt dominate de esențele de santal, cedru, dar și vanilie sau alte replici ale mirosurilor de mâncăruri, în special deserturi: caramel, bezea. Scorțișoara este și ea un element cheie în parfumurile orientale, un exemplu bun fiind apa de toaletă Joop! Homme pentru bărbați, care are în compoziția sa numeroase arome orientale. Astfel, remarcăm ca note de vârf: mandarina, lămâia, portocala, bergamota; note de mijloc: jasmine, lăcrămioara, heliotropin, scorțișoara și note de bază: vanilie, tonka, patchouli, lemn de santal.
⭐️ Exploreaza intreaga gama de parfumuri
- Parfumurile florale – feminine, elegante, aceste parfumuri pot evidenția un singur ingredient (de exemplu, liliac sau magnolie, cum este apa de parfum Bloom de la Gucci, care merge pe trei direcții simple: iasomie, tuberoză, rangoon creeper, unul dintre ele fiind predominant) sau pot fi parfumuri consistente, asemănătoare unui buchet floral bogat.
⭐️ Descopera apa de parfum floral Bloom, Gucci

- Parfumurile lemnoase – de regulă, sunt masculine, pline, stabile și destul de rezistente. Mușchiul, cedrul, Takamaka, patchouli, pinul și santalul sunt câteva dintre aromele pe care le vei întâlni în parfumurile sau apele de parfum lemnoase.
Pe lângă acestea, există și parfumurile verzi (frunzele de smochin reprezintă o notă unică a acestora, dar și alte arome, cum sunt cele de ferigă, ceai verde, roșu, alb, negru), parfumurile pe bază de citrice sau oceanice, fresh.
Complexă, bogată în arome, în note și în moduri de a combina mirosuri total diferite, lumea parfumurilor devine din ce în ce mai fascinantă, atunci când începi să o cunoști.
Sursa foto: Shutterstock
1 Comment
Ai pielea uscată? E posibil să faci una dintre aceste greşeli | Lifestyle | Viva.ro
22 septembrie 2020 at 3:30 pm[…] vrei ca pielea ta să fie şi hidratată şi parfumată, aplică o cremă cu un miros care are notele parfumului […]